Victimele Pogromului de la Iasi – Buium CAUFMAN

#numenunumere

Informațiile despre Buium CAUFMAN au rămas din dosarul pe care soția sa l-a pregătit după război pentru a fi recunoscută suferința familiei sale. Buium a fost ridicat pe 29 iunie 1941 de la domiciliul din str. Horia nr. 10, dus la Chestură, unde a fost bătut crunt, apoi a fost urcat într-un vagon supraaglomerat din trenul morții spre Podu Iloaiei, iar acolo a murit sufocat, la doar 31 de ani (era născut la 14 iulie 1910). Soția sa în vârstă de 30 de ani, Haia, cu care era căsătorit din 1934, tocmai rămăsese însărcinată. În martie 1942, avea să se nască Betti. Cei doi mai aveau o fată, Ana, care avea 6 ani la pogrom. Buium se ocupa cu tâmplăria, iar soția sa îl ajuta (la profesie figura ca „lustruitoare de mobilă”). Moarte soțului a făcut să dispară sursa de venituri a familiei.

Comentarii

Lasa un comentariu.

Nume: (camp obligatoriu)

E-Mail: (camp obligatoriu)

Website: (optional)

Mesaj: (camp obligatoriu)

Trimite comentariul