PORTRETUL UNUI CRIMINAL OBISNUIT

Bocancea Gheorghe (foto CNSAS)

Holocaustul nu a fost doar rezultatul acțiunii unor figuri dereglate, cu predispoziții sadice sau orbite de ideologie. Fără convertirea la crimă a unor oameni „obișnuiți” nu s-ar fi ajuns ca violența antisemită să aibă bilanțul catastrofal înregistrat la finalul celui de-al război mondial.

Tema „banalităţii răului” (H. Arendt) şi cea a „criminalilor normali” (Cr. Browning) sunt deja vechi în dezbaterile privind Holocaustul, dar cercetările teoretice și empirice scot mereu la iveală lucruri surprinzătoare. Prăbușirea morală adusă de fascism rămâne tulburătoare și misterioasă. Oameni cu vieți obișnuite, intrați în logica infernală a unei ideologii care glorifica crima și în angrenajul unor instituții menite a produce violență într-o manieră organizată, s-au transformat radical.

Expunerea la propaganda antisemită care a declasat evreitatea în zona subumanităţii şi a transformat-o în ţintă, dezangajarea etică sub efectul unui discurs care justifica crima și garanta impunitatea, ideea de război total ce includea categorii de civili între dușmanii combatanți, banalizarea, raţionalizarea şi rutinizarea violenţei produse de instituții redirecționate de la misiunea lor originară, birocratizarea comportamentelor criminale și, ca efect, compartimentarea conștiințelor, presiunea de grup, cultura conformismului, carierismul, frica şi instinctul de auto-conservare au contribuit toate la pervertirea oamenilor obișnuiți.

În România, nu se știe mai nimic despre „criminalii obișnuiți” care au participat la Holocaust. Asocierea regimului antonescian la proiectul genocidar nazist este deseori descrisă ca o catastrofă care s-a produs anonim, într-o schemă narativă în care nu mai contează nici numele criminalilor, nici cele al victimelor. Jörn Rüsen numea această strategie discursivă „anonimizare”. Când vine vorba despre responsabilități, discuția se limitează adesea la Ion Antonescu și anturajul său. Regimul comunist i-a catalogat pe oamenii regimului antonescian implicați în atrocități drept „simpli executați” și „unelte oarbe ale fascismului”, iar discuția nu a progresat foarte mult de atunci. Agresorii nu au chip, nu au profil, iar motivația acțiunilor este dedusă mecanic din prezumții despre caracteristicile fascismului și natura umană.

Familiile Pulver și Iancovici

Așa stând lucrurile, este important să recuperăm orice poveste. Este util științific, pentru a revitaliza tabloul, dar și etic, ca o formă de reparație față de victime.

În urmă cu puțin timp, am fost contactat de un domn din Israel, Dorel Pulver pe numele său, pentru a mă întreba dacă pot afla unde i-a murit tatăl în timpul pogromului de la Iași. Se întâmplă des ca rude ale victimelor să-mi ceară relații despre apropiați, iar în măsura în care găsesc informații în baza de date proprie, începe un dialog prin care completez puzzle-ul cu amintiri, acte, documente, fotografii de la cel care mă contactează. Iată ce a ieșit din dialogul cu Dorel Pulver.

Dorel Pulver provenea dintr-o familie obișnuită din clasa de mijloc evreiască din Iași. S-a născut în 1936, într-o familie cu părinți și bunici cu bună reputație în oraș.

Mama lui Dorel, Perla Iancovici, s-a născut la Bivolari, târg cu o prezență evreiască importantă, după care familia s-a mutat la Iași undeva la sfârșitul anilor ’20. Au pornit de la zero. Întâi au deschis o bodegă la gară, care nu a mers, apoi au deschis o alta în zona Halei Mari. Se numea „La Carpați” și se găsea pe strada Anastasie Panu. Așa a început familia Iancovici să facă bani și să fie cunoscută în Iași. Țăranii care își vindeau produsele la hală intrau apoi la bodegă, unde comandau scrumbie și vin, și se veseleau. Bunica lui Dorel, Ghitla Iancovici, a murit în 1936, iar la înmormântare a venit foarte multă lume, semn că familia era apreciată în oraș. Bunicul, Solomon Iancovici, și singurul lui băiat, Avram (Aurel), au rămas să se ocupe în continuare de bodegă.

Sus bunicii lui Dorel, Ghitla și Solomon Iancovici (ucis în pogrom); jos, părinții, Perla și Aron Pulver (ucis în pogrom)

Cele cinci fete din familia Iancovici aveau, de asemenea, un bun nume și nu au avut probleme să-și găsească soți pe cinste. Perla s-a luat cu Aron Pulver, un ceasornicar cu atelier pe Strada Gării. Aron locuia aproape de Curtea Mare, locul unde se găsea restul familiei – bunici, părinți, patru frați și două surori. Tatăl lui Dorel a început să învețe meserie de la 16 ani, iar prăvălia a deschis-o după ce s-a întors din armată, unde a stat un an și jumătate, la Soroca.

Până la pogrom, spune Dorel Pulver, relațiile cu creștinii erau foarte bune. Totuși, este posibil să-și aducă aminte doar partea frumoasă a copilăriei. Documentele din epocă arată că relațiile dintre creștini și evrei erau complicate și că populația mozaică din Iași era deja ținta a numeroase abuzuri și agresiuni. Primul semn că lucrurile nu erau chiar așa frumoase l-a primit Dorel în toamna lui 1940, când a fost băgat, împreună cu bunica sa, într-o coloană de evrei care au fost escortați la Chestura de Poliție. Au reușit să fugă din rând în ultima clipă.

Duminica aceea

Pe 29 iunie 1941, pentru familia Pulver tragedia a început la fel ca pentru majoritatea evreilor din Iași: printr-o bătaie violentă în ușă. Firește, Dorel, care avea atunci doar 5 ani, s-a speriat foarte tare. Era duminică, abia trecuse de 6 dimineața, și toată lumea era în pijamale. Părinții s-au îmbrăcat în grabă. Până la urmă, ușa a fost spartă. În casă a năvălit un bărbat înalt, îmbrăcat în uniformă albastră; alți doi așteptau la ușă. Intrusul i-a pus pistolul la cap tătălui lui Dorel, Aron Pulver, apostrofându-l: „Măi jidane, de ce nu ai deschis ușa mai repede când am bătut!? Măi jidane, eu te omor acum!”. Mama lui Dorel a început să strige disperată „Vă rog nu îl împușcați că am copil mic în pat!”. „Jidanco, vii și tu cu noi!” a fost replica agresorului.

Ce s-a întâmplat mai departe aflăm dintr-o declarație dată de Perla Pulver în iunie 1945, în ancheta terminată cu un proces în 1948, în care au fost condamnați principalii responsabili pentru pogrom. Dorel Pulver nu știa de această declarație, aflată acum în arhiva CNSAS. Din document, aflăm identitatea celui care i-a pus pistol la cap lui Aron Pulver: se numea Gheorghe Bocancea și era gardian public.

Dorel Pulver, copilul rascumparat cu 1.500 de lei inainte si dupa tragedie. In 1950, a emigrat în Israel, unde a lucrat ca insotitor de zbor la El-Al si actor.

Iată declarația Perlei Pulver: „Când am vrut să-l apăr pe soțul meu rugându-l pe gardianul Bocancea să nu-l împuște căci am un copil mic, el a vrut să mă ia și pe mine. Atunci soțul meu i-a oferit 500 de lei ca să mă lase pe mine acasă. Dar a refuzat. I-a oferit 1.000 lei și tot n-a vrut. Dar când i-a oferit 1.500 lei a primit și m-a lăsat acasă. Aceeași manevră am vrut să o fac și pentru soțul meu.” Nu a mai funcționat.

Revenim la amintirile lui Dorel Pulver. Tatăl său a fost scos din casă și luat la bătaie de gardieni care erau înarmați cu niște bețe. Atunci a apărut femeia care aducea lapte în fiecare dimineață, o creștină care se împăca bine cu familia Pulver. Aron era deja plin de sânge. Femeia i-a sărit în apărare, spunând că îl cunoaște și că este om bun. „Om bun???”, a sărit Bocancea, „E un jidan comunist!”. Și a continuat să-l bată, după ce i-a legat mâinile cu cravata bordo pe care o purta la costumul deja pătat de sânge.

Dorel Pulver a dat și el o declarație la Siguranță, încă din noiembrie 1944, pe când avea 8 ani, în care spunea: „Tata însă a fost ridicat și dus de Bocancea. Și de atunci nu l-am mai văzut”.

Mai departe, soarta lui Aron Pulver nu este cunoscută decât în linii mari. Cel mai probabil, a fost dus la Chestură, la fel cum au fost duși majoritatea bărbaților evrei în ziua de 29 iunie. La ora la care a fost ridicat, era în vigoare ordinul lui Ion Antonescu dat noaptea de 28 spre 29 ca întreaga populație evreiască din Iași, peste 45.000 de oameni, să fie reținută și apoi evacuată din oraș. Ordinul a fost schimbat spre prânz, când s-a decis ca doar bărbații să fie reținuți. Dar la 6-7 dimineața ar fi trebuit ca Bocancea să o ridice și pe Perla Pulver, împreună cu copilul. Corupția i-a salvat. Atunci două vieți au costat 1.500 de lei, altădată mai mult.

Unde a murit Aron Pulver?

În martie 1945, a fost emis un certificat de deces în care se spune că Aron Pulver a murit în curtea Chesturii. Este posibil. Probabil, Aron Pulver nu a primit „bilet de liber” de tipul celor emise de polițiști până spre prânz după o absurdă evaluare vizuală. Era deja plin de sânge și în logica diabolică din acea zi tocmai de aceea era considerat într-o mai mare măsură suspect. În zona Chesturii, au avut loc alte violențe și de mai multe ori s-a tras în plin.

Lucrurile sunt complicate de faptul că numele lui Aron Pulver se găsește pe lista celor care au decedat în al doilea „tren al morții”, cel care a oprit la Podu Iloaiei. De la momentul plecării din Iași, trenul a fost ținut închis 12 ore, timp în care mai mult de jumătate dintre cei aproape două mii de evrei închiși în vagoane au murit de sete, de epuizare, sufocați. Există așadar și posibilitatea teoretică ca Aron Pulver să fi murit în tren. Dar dacă a murit în curtea Chesturii se poate da o explicație logică pentru faptul că se află pe lista victimelor de la Podu Iloaiei. La îmbarcare, au fost încărcate și 80 de cadavre ale unor evrei omorâți în Iași. Aron Pulver avea actele de identitate în buzunar și astfel s-a făcut identificarea și trecerea pe listă.

În „trenurile morții” au murit și alte rude de-ale lui Dorel Pulver. Bunicul de pe mamă, Solomon Iancovici, și fiul acesteia, fratele mamei, Aurel Iancovici, s-au găsit în celălalt tren, care s-a oprit la Călărași. Solomon avea 64 de ani, Aurel, doar 22. Lui Dorel Pulver i s-a povestit că amândoi au fost bătuți crunt când au fost scoși din casă. Au fost duși la Chestură și apoi au fost îmbarcați în tren. Într-o stație, Aurel, înnebunit de sete, a sărit din vagon, laolaltă cu alții, pentru a bea apă dintr-o baltă. A fost împușcat în cap sub privirile îngrozite ale tatălui său. După aceasta, cei care au fost în vagon cu bătrânul Iancovici au povestit că s-a prăbușit pe podeaua vagonului și nu a vrut să mai lupte pentru viața sa. A murit acolo în tren.

Știm din documente că scene precum cele descrise, cu evrei care au evadat din vagoane pentru a încerca să bea apă din bălți, s-au petrecut la Târgu Frumos și Mircești. Ordinul de a se deschide focul împotriva lor a fost dat de sublocotenentul de jandarmi Aurel Triandaf, cel care comanda garda trenului. Nu se știe unde au fost îngropați cei doi Iancovici. În urma acestui tren, în care au murit peste 1.500 de evrei, au rămas mai multe gropi comune, la Târgu Frumos, Hălăucești, Mircești, Săbăoani, Roman, Mărășești, Inotești și Călărași (doar o parte sunt cunoscute astăzi).

În pogrom a murit și soțul uneia dintre surorile mamei, Clara: Carol Goldstein a fost ridicat de acasă și nimeni nu a mai știut nimic de el apoi.

Cine era Bocancea?

Bocancea Gheorghe, fisa din dosarul profesional (foto CNSAS)

La prima vedere, Gheorghe Bocancea avea profilul unui cetățean stimabil: polițist cu state vechi, locuitor al Iașului din 1932, însurat, cu doi copii. Născut la Bălțătești (Neamț), pe 15.12.1907, Bocancea și-a petrecut prima tinerețe la Galați, pe post de băiat de prăvălie la Constantin Chimet (tatăl lui Iordan Chimet). A făcut armata, iar apoi, din 1932, a intrat, cu pile, să lucreze la Poliția Iași. La cele 4 clase primare a adăugat cursurile de 3 luni ale Școlii de poliție științifică. Nu aveau casă sau avere, nici el, nici soția. În cei aproape 10 ani cât a lucrat în Poliție până la pogrom, a rămas pe același post, de gardian public gradul III, semn că nu a excelat cu nimic. În foaia calitativă a dosarului profesional erau scrise lucruri convenționale: că era energic, asculta ordinele și avea o viață morală în familie și societate.

Câțiva dintre vecinii săi evrei îl descriau ca un om de treabă. De exemplu, Froim Rozen spunea: „Gardianul Bocancea Gheorghe fiind vecin cu mine atâția ani în acea stradă, n-am avut cu D-lui nici un schimb rău de cuvinte și nici chiar în Duminica aceea din 29 iunie 1941. Ba chiar din contră când mă vedea mă saluta oricând în mod frățesc, atât pe mine cât și pe ceilalți vecini din acel cartier.” Un alt vecin, Strul Schwarț, afirma chiar că a fost avertizat de Bocancea, în dimineața zilei de 29 iunie, să se ascundă, pentru că va fi de rău cu evreii.

Cum se explică acest contrast între vecinul cumsecade și gardianul public agresiv și corupt? Nu trebuie uitat unde au fost făcute aceste declarații: în cadrul unei anchete penale, în care au existat martori ai acuzării și martori ai apărării. Fiecare dintre acuzați a apelat la oameni din sfera de sociabilități pentru a obține declarații favorabile. În dosarele criminalilor de război se întâlnește des această situație în care același personaj este descris în tonuri contrastante de diferiți martori.

Ambivalența agresorilor

Dar nu aceasta este explicația cea mai importantă. Am spus deja, atrocitățile Holocaustului nu au fost înfăptuite doar de criminali cu vocație. Cuvântul cheie care ne ajută să înțelegem cum s-au petrecut lucrurile este ambivalența. Relațiile dintre creștini și evrei amestecau într-o formulă complicată apropierea funcțională și distanța culturală, colaborarea comunitară și invidia socială, vecinătatea și antagonismul.

Conștiința granițelor simbolice dintre cele două comunități a existat mereu. După 1938, ca urmare a legislației și propagandei antiiudaice, granițele etnice au fost îngroșate mai mult decât oricând, iar evreii au devenit ținte sau au ieșit total din sfera de obligații morale ale creștinilor. După cum știm și din precedentul clasic al pogromurilor rusești, violențele antisemite au izbucnit în momentul unei ferestre de oportunitate, atunci când s-a înstăpânit ideea că natura relațiilor și obligațiilor sociale s-a schimbat radical și s-a răspândit zvonul, bazat pe informații reale sau nu, că violențele și crimele împotriva evreilor au fost autorizate de stat.

Declanșarea Operațiunii Barbarossa, în care regimul antonescian s-a angajat alături de Germania nazistă, urmărind nu doar recuperarea teritoriilor pierdute în 1940, ci și purificarea etnică, a oferit fereastra de oportunitate pentru cei care doreau rezolvarea radicală a „problemei evreiești”. Dincolo de intenția inițială de a utiliza deportările masive, ghetoizarea, lagărele și execuțiile punctuale, lucrurile au escaladat rapid sub forma unor masacre în masă, pornite fie de la ordine explicite date de Antonescu, fie de la interpretarea în cheie criminală a ordinelor și directivelor sale. În cadrele oferite de război și de radicalizarea politicii față de evrei, mulți dintre reprezentanții statului s-au remarcat prin exces de zel și sadism. În plus, au apărut în scenă diferiți actori istorici neautorizați, dar beneficiind de impunitate, care au luat dreptatea în propriile mâini, s-au comportat cu bestialitate, considerând acțiunea autorităților nesatisfăcătoare, sau au găsit prilejul de a profita prin jaf.

În acest context, comportamentul multora a fost ambivalent, contradictoriu. Avem numeroase cazuri de persoane care au făcut și bine și rău pe parcursul pogromului, în funcție de microcontextul în care au acționat, de presiunea de grup, de constrângeri, de perspectiva câștigului / riscului, de relațiile directe cu cei agresați și multe altele. O izbunire de violență colectivă este ca un arhipelag de situații; Charles King avea dreptate să propună abordarea din perspectiva unei „micropolitici a violenței”, pentru că în joc intră actori cu motivații dintre cele mai diferite și comportamente care diferă de la o situație la alta.

Bocancea – modul de operare

Să ne întoarcem la Bocancea. În ciuda relatărilor care evidențiau fața umană a personajului, există numeroase declarații care arată că el s-a comportant extrem de violent în timpul pogromului. Bocancea era de serviciu în zona gării, dar martorii l-au plasat în diferite zone din oraș, inclusiv în Curtea Chesturii, ridicând evrei de la casele lor, bătând și jefuind. O caracteristică a acelor zile a fost că numeroși oameni în uniformă, polițiști, jandarmi sau militari, s-au mișcat liber în teren, dincolo de zonele de jurisdicție și de ordinele primite.

Mai multe relatări arată că scenariul din casa familiei Pulver s-a repetat și în alte părți. Pe 30 iunie, la 9 dimineața, Bocancea a intrat în casa familiei Aronovici. I-au fost arătate permisele de liberă trecere primite la Chestură cu o zi înainte, dar a spus că nu mai erau valabile. Janeta Aronovici, mama a cinci copii, a căzut la picioarele gardianului, implorându-l să-i lase în pace familia. Bocancea s-a arătat neînduplecat. Atunci, capul familiei, Iosif, a scos din buzunar 50.000 de lei și a obținut ca soția și copiii să fie lăsați acasă. Iosif Aronovici a fost escortat spre gară, fiind bătut cu pistolul în cap de Bocancea, sub privirile îngrozite ale soției, care, rămasă în pragul casei, își vedea pentru ultima dată bărbatul. Din relatările altora, a aflat mai târziu că Iosif a murit la gară și a fost pus mort în trenul care a mers la Podu Iloaiei.

Pe 29 iunie, Bocancea a fost văzut bătându-l îngrozitor pe doctorul Avram Rosen. Interesant este că Bocancea se cunoștea bine cu victima sa, fiind tratat de două ori de blenoragie. Rosen a murit imediat ce a fost urcat în trenul morții spre Podu Iloaiei, în urma loviturilor primite.

Unele dintre victime au supraviețuit și au putut depune mărturie împotriva lui Bocancea. Agronomul Iacob Wurmbrand a fost lovit de Bocancea cu pistolul peste cap și jefuit de 50.000 de lei. A zăcut la pat 2 luni. Bocancea îl știa pe Wurmbrand dinainte și știa că era avut. Solomon Beniamin a scăpat cu viață din pogrom – a trecut prin Curtea Chesturii, a supraviețuit primului tren al morții, a rezistat în lagăr în Călărași -, iar în momentul în care s-a întors în Iași, în septembrie 1941, laolaltă cu ceilalți deportați, a avut ghinionul să se întâlnească din nou cu Bocancea. A fost arestat din nou și trimis în alt lagăr.

În fine, câteva mărturii arată că Bocancea a făcut abuzuri împotriva evreilor și în 1940, cât și anii de după pogrom. Cultura instituțională din poliție favoriza abuzarea evreilor, extorcarea lor de sume de bani sub orice pretext, utilizarea violenței și nerespectarea legilor care i-ar fi protejat.

Procesul și detenția

Pentru aceste fapte, situația lui Bocancea s-a complicat după căderea lui Ion Antonescu. În octombrie 1944, s-a întors la Iași, după ce fusese evacuat la Alba Iulia pe timpul operațiunilor militare din zona Iașului. A fost arestat, apoi eliberat imediat. Perla Pulver scria în noiembrie 1944 un text de protest față de „întoarcerea polițiștilor” în funcții. Bocancea a fost arestat, eliberat și reîncadrat în Poliție de mai multe ori. Ultima dată a fost arestat pe 15 iunie 1948, dar nu a fost adus la judecarea procesului care a avut peste câteva zile și în care a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, alături de principalii responsabili pentru pogrom. A aflat din Scânteia de condamnare.

A trecut prin principalele închisori comuniste. Durata pedepsei a fost schimbată de mai multe ori. Cert este că a fost eliberat formal printr-o decizie din decembrie 1961 și i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru doi ani. Pedeapsa i-a expirat în 1964, cu puțin înainte de amnistia generală. S-a stabilit la Cluj, unde s-a angajat la fabrica de medicamente „Terapia”. Pentru o vreme a reluat relația cu fosta soție (care divorțase în timpul detenției), dar apoi s-a încurcat cu o croitoreasă. În timpul unei beții în doi, partenera l-a lovit cu o sticlă de vin în cap și a orbit. A fost internat într-un azil de bătrâni, unde a trăit restul vieții în izolare.

Comentarii

3 comentarii

  • Visit site
    Posted 5 ani in urma

    Felicitari pentru articol!

    by mihai on mai 1, 2014 4:48 pm | Răspunde
  • Visit site
    Posted 5 ani in urma

    Nu uitati niciodata,ca sa nu se mai repete niciodata!!

    by ruthgreif on mai 21, 2014 4:43 pm | Răspunde
  • Visit site
    Posted 5 ani in urma

    Ca persoana născută in România , din părinți evrei , am trăit in Israel 17 ani, holocaustul m-a interesează in mod deosebit.
    Va multumesc pentru orice material informativ.

    by Galeczki Gaby on iunie 30, 2014 2:05 pm | Răspunde

Lasa un comentariu.

Nume: (camp obligatoriu)

E-Mail: (camp obligatoriu)

Website: (optional)

Mesaj: (camp obligatoriu)

Trimite comentariul